Skip to Contents Skip to Accessibility Help

Într-o lume în care granițele dintre real și virtual devin tot mai fluide, arta contemporană explorează noi forme de expresie prin intermediul tehnologiei. Expoziția „Departe de casă, la răscruce, lângă muntele care intră în mare (acolo)”, parte a programului multianual „Intertwined Relationships. Contaminated Exchange”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (2024–2025), vorbește despre trecerea timpului, memorie și transformare.

Curatoarea Anca Verona Mihuleț descrie proiectul ca pe o reflecție asupra unor teme universale – copilăria, timpul și moartea – care se transformă, în mâinile artiștilor, în discuții despre re-evaluare, recontextualizare și legătura dintre experiența personală și cea colectivă. Spațiul Galeriei Posibilă, cu familiaritatea și intimitatea sa, oferă cadrul ideal pentru o astfel de cercetare vizuală și emoțională.

În sprijinul acestui demers, LG Electronics România a contribuit prin oferirea unor televizoare LG OLED, integrate în conceptul curatorial al expoziției. Aceste ecrane au devenit un suport pentru prezentarea operelor de artă digitală, extinzând experiența vizuală a vizitatorilor dincolo de limitele tradiționale ale materialității. 


Untitled.jpg
Untitled.jpg

Prin lumina perfectă și capacitatea tehnologiei OLED de a reda culori pure, contraste infinite și nuanțe delicate, arta capătă o nouă dimensiune. Milioanele de pixeli auto-iluminați transformă imaginea într-un spațiu viu, unde fiecare detaliu se dezvăluie cu fidelitate și profunzime. În acest fel, tehnologia devine un instrument de expresie artistică, nu doar de redare, oferind artiștilor libertatea de a experimenta și publicului șansa de a trăi emoția vizuală într-o formă intensă și autentică.

Prin susținerea acestei expoziții, LG reafirmă angajamentul său față de dialogul dintre artă și inovație, demonstrând că tehnologia poate amplifica sensibilitatea, claritatea și impactul estetic al creației contemporane.


Link expozitie : https://posibila.ro/departe-de-casa-la-rascruce-langa-muntele-care-intra-in-mare-acolo/


Life's Good!